Înfrângerea cavalerilor cruciați în bătălia de la Harran

La 7 mai 1104, la Harran (vechiul Carrhes), un oraș situat în apropiere de Edessa, a avut loc una dintre cele mai importante bătălii din timpul cruciadelor, care s-a disputat între musulmani și franci. Dacă francii ar fi câștigat această bătălie, drumul spre Mosul și eventual cel al Bagdadului ar fi fost deschis, dar această înfrângere marchează sfârșitul expansiunii în Orient.

Baudouin de Bourg, regele Ierusalimului și conte de Edessa. Pictură de Édouard Odier, Versailles, sursă Wikipedia.

  În 1104, cruciații se instalaseră ferm în Țara Sfântă și moartea sau capturarea principalilor șefi ai cruciaților nu au reușit totuși să pună în pericol instalarea lor. Spre deosebire de emiratele musulmane, unde dispariția prințului însemna  lupte de succesiune și de putere, în ​​interiorul statelor latine din Orient, la moartea sau capturarea prințului, era desemnat în mod automat un succesor sau un  regent.

În anul 1103, un război civil a zguduit sultanatul seljukidilor, care se afla în plină anarhie. Sultanul Barkiyârûk, fiul lui Malik Șah I, șahul Persiei, din dinastia Seljukidă, se lupta cu toți ai lui pentru putere.

Unchiul său, Tutuș (care se proclamase sultan în Siria în 1085), ocupa Damascul și Alep, dar dorea și Persia.  Barkiyârûk, care primise Irakul, se lupta însă și cu toată familia sa iar situația era extrem de disperată.

Fratele lui, Mohamed, pretindea o taxă, pe care pretindea că o va împărți cu sultanatul, în timp ce unchiul său Sanjar, profitând de războiul dintre cei doi nepoți, a devenit independent.

În ianuarie 1104, Barkiyârûk și-a dat seama că acest război nu făcea altceva decât să ducă sultanatul la distruge și a acceptat în cele din urmă să-l împartă cu fratele său, căruia i-a încredințat regiunea Mosul, Jazeera și suzeranitatea nominală peste Siria.

Numai că Barkiyârûk  nu părea deloc interesat de problemele siriene iar gestul lui de bunăvoință față de fratele lui o dovedește din plin. Cu toate eforturile pe care le-a depus, Muhammad nu a reușit însă să devină stăpânul fiefului său și să fie recunoscut suzeran de către emirii sirieni.

Profitând de această situație anarhică și confuză din lumea musulmană, Baudouin de Bourg, contele de Edessa, s-a decis să cucerească cetatea Harran, extrem de importantă din punct de vedere strategic. Dacă era luată, deschidea cruciaților drumul direct spre Mosul și Bagdad!

Din nefericire, Baudouin nu avea suficientă putere pentru a pune mâna pe  fortăreața Harran, astfel încât a cerut ajutorul vasalului și vărului său Josselin de Courtenay, senior de Turbessel, și vecinilor săi, Bohemond de Tarente (care fusese prizonier în 1100 la emirul din Sivas și eliberat abia în mai 1103) principele Antiohiei și Tancred de Hauteville.

Situația locală era de asemenea favorabilă, pentru că Harran era condus de un turc, Qaraja, care devenise nepopular și a fost ucis de unul dintre locotenenții săi, Mohamed din Isfahan, el însuși ucis de Jawali, loial lui Qaraja. Emirul din Mosul, atabergul Jekermish se lupta cu unul dintre vecinii și inamicii săi, El Ghazi ibn Ortoq (din familia Ortoqizilor și stăpân în Mardin).

Baudouin și Josselin erau însoțiți în acțiunea lor de a cuceri cetatea Harran de toți cavalerii franci cât și de milițiile orașului Edessa. Bohemond și Tancred au adus și ei trei mii de călăreți și șapte mii de infanteriști. Când trupele francilor au sosit lângă fortăreață, în primăvara anului 1104, au apărut primele probleme și o mare neliniște care au dus la o reducere drastică a rezervelor de alimente. Francii crezuseră că o simplă blocadă a orașului va fi suficientă pentru a-l face să cadă în mâinile lor și nu au făcut ceea ce trebuia pentru a distruge fortificațiile dușmanului.

La începutul lunii mai, când orașul părea că era pe punctul de a cădea, între Baudouin și Boemond a izbucnit o ceartă cu privire la primul steag care stă pe perete, iar francii au decis să amâne luarea în posesie a orașului. O mare greșeală!

Bohémond și trupele sale escaladând apărătorii Antiohiei, gravură realizată de Gustave Doré.

În schimb, musulmanii au făcut pace între ei deoarece se temeau de expansiunea templierilor franci. Soqman ibn Ortoq, fratele lui Ghazi și Jekermish, au pus capăt vrăjmășiei lor și s-au împăcat pentru a face un front comun în fața atacatorilor.

Soqman, cu șapte mii de călăreți turcomani și Jekermish, cu trei mii de călăreți turci, arabi și kurzi au făcut joncțiunea la Khabur și s-au îndreptat spre Harran. Francii, care intenționau să intre în posesia cetății, au plecat să se întâlnească cu armata musulmană, după ce au aflat despre sosirea iminentă a acesteia.

Potrivit cronicarilor Albert de Aix (care a scris înre 1125 și 1150 o cronică importantă despre prima cruciadă și Statele latine din Orient până îm 1121, intitulată Liber Christianae expeditionis pro ereptione, emundatione, restitutione sanctae Hierosolymitanae ecclesiae, în 12 volume, deși nu a participat la cruciadă), Ibn al-Athir și Raoul de Caen, se pare că francii prevedeau o mișcare vastă de încercuire.

Corpul armatei compus din forțele de la Edessa a fost însărcinată să angajeze lupta împotriva turcilor, în timp ce forțele Antiohiei trebuiau să aștepte lupta pentru a înconjura apoi forțele turcești.

Încă din primul șoc, turcii au recurs la una dintre tacticile lor obișnuite, fuga simulată. Armata de la Edessa a căzut repede în capcană și a început să-i urmărească pe turci, îndepărtându-se însă de armata Antiohiei și căzând într-o ambuscadă. Acum, în fața francilor se aflau zece mii de turci care nu au întâmpinat nicio dificultate de a-i înfrânge pe urmăritorii lor, care erau deja epuizați.

Normanzii din Antiohia nu au avut probleme cu înfrângerea trupelor turcești, dar când au văzut revenirea trupelor scăpate de la dezastru ale armatei de la Edessa și deruta acestora, precum și faptul că erau urmărite îndeaproape de turci, au înțeles repede că lupta era pierdută și au profitat de întunericul nopții pentru a fugi la rîndul lor și a reveni la Edessa.

Armata din Edesa a fost complet distrusă sau capturată și conducătorii lor, Baldwin du Bourg și Josselin de Courtenay au căzut prizonieri după ce caii li s-au împotmolit încercând să traverseze râul Balikh, aflat între Harran și câmpul de luptă. Soldații care au reușit să traverseze acest râu au căzut însă pradă locuitorilor din Harran care, aflând despre marea victorie musulmană, au început să-i ucidă pe cavalerii franci izolați.

Pentru prima dată, cavalerii templieri, pe care localnicii i-au crezut de neînvins au suferit o înfrângere drastică, având drepet consecință încheierea expansiunii templiere în Siria.

Soldații lui Baldwin au fost masacrați de turci sau de localnici, ori au căzut prizonieri. Arhiepiscopul Benoit din Edessa, care fugise cu o suită, a fost făcut prizonier iar ceilalți au fost masacrați.

Rezultatul acestei bătălii teribile a afectat enorm prestigiul cavalerilor templieri în rândul populațiilor creștine din Orient. În schimb, rivalii și dușmanii lor au profitat de slăbirea inexplicabilă a principatului Antiohiei pentru a recâștiga teritoriul: turcii din Alep au pus mâna pe Artah iar bizantinii pe Cilicia și Lattakié.

Cu toate astea, învingătorii luptei de la Harran nu au reușit să-și exploateze victoria, pentru că au început imediat certurile pe prizonieri și s-au despărțit. Jekermish a asediat cetatea Edessa, apărată de Tancred de Hauteville, care reușise să ajungă în oraș și să-l pună într-o stare de apărare. Aceasta i-a dat timp lui Boemond de Taranto ca să ridice o armată în Antiohia și să meargă spre Edessa, ca să-i ajute pe franci și să-l forțeze pe Jekermish să ridice asediul cetății.

Bertrand de Saint-Gilles primind supunerea lui cadi Fakhr al-Mulk ibn-Ammar după cucerirea orașului Tripoli, tablou comandat de Louis-Philippe pentru muzeul istoric al Versailles-ului în 1838, realizat în 1842 de Alexandre-Charles Debacq. Sursă Wikipedia.

Soqman a fost numit de qadi Fakhr al-Mulk (membru al familiei Banu Ammar) ca să meargă cu armata sa să elibereze Tripoli, aflat sub asediul lui Raymond de Saint-Gilles. Apoi a pus stăpânire pe multe orașe ale francilor deghizându-se în creștin, după care i-a ucis pe locuitori. A murit la Baalbek.

Tancred de Hauteville a asigurat regența Edessei și, ca să-și păstreze veniturile a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a prelungi captivitatea lui Baldwin, care nu va fi eliberat decât în anul 1108.

Între cei doi cavaleri templieri, Tancred și Baldwin, a început o ceartă teribilă încât, până la urmă, Baldwin de Bourg s-a aliat cu Jawali,pe atunci emirul Mosulului, pentru a-l înfrunta pe Tancred, între timp aliat cu Ridwan, sultanul din Alep.

În urma acestui conflict uriaș, în octombrie 1108, în apropiere de Turbessel, Tancred din Antiohia, cu 1.500 de cavaleri franci și 600 de soldați turci trimiși de Ridwan din Alep l-au înfruntat pe Baldwin de Bourg și 2000 ded soldați ai lui Jawali, atabegul Mosulului.

Tancred a ieșit victorios în timp ce oamenii lui Jawali s-au retras la Turbessel. În această confruntare armată au pierit 2000 de cavaleri franci.