Cimbrii misterioşi

Migraţia teutonilor şi cimbrilor

Cimbrii ar fi putut veni din Jutland (Danemarca actuală) după Pliniu cel bătrân. Se crede că erau 60. 000 – 80. 000 de persoane şi că proveneau din anumite sate dispersate pe coastele Europei de Nord. Cimbrii au fost consideraţi celţi (ca ambronii).

Un luptător sicambru, Peace Palace Library, 1714, sursă Wikipedia.

Originea lor ar putea fi Himmerland, dar aceasta nu corespunde descrierii regiuniilor de origine pe care le-a atribuit-o romanii. Numele lor se apropie de germanul Kimme, care înseamnă mal, ţărm. În acelaşi timp, regulile mutaţiei limbilor germanice invalidează această ipoteză. Să mai amintim că sacrificiul a numeroase femei, în timpul apărării în faţa Romei (în 102) aminteşte de sacrificiul germanic al lui Blot şi a femeii lui Haraldskaer.

O tradiţie francă desemnează un trib original, un trib numit sicambri, un grup originar de la Dunăre. Regele lor, a luat numele de Boiorix, un nume celtic.

Tradiţia a numeroase popoare germanice sau celtice, consideră drept strămoşii lor pe cimmerieni sau pe sciţi. Mai multe nume de triburi se bazează pe această teză (Cymru, Cwmry sau Cumbria în nordul Angliei). Etimologia de cwmry, conform unei tradiţii galeze, ar putea veni de la cimmerieni. Este posibil ca o populaţie traco – cimmeriană să fii migrat în timpul epocii bronzului. Dar s-ar putea ca ei să aibă origini mixte, sau sunt germani cultizaţi.

Războiul cimbrilor

 Către anul 120 înainte de Christos, însoţiţi de teutoni şi ambroni, vizibil împinşi de foame, cimbrii s-au decis de a migra către sud. Erau în jur de 100. 000 – 300. 000 de oameni, atraşi de locuri mult mai ospitaliere. Pentru a se hrăni pe drum, ei au comis jafuri, s-au luptat şi au fost urmaţi şi de alte popoare.

Prima menţinere a cimbrilor datează din anul 113 înainte de Christos în urma bătăliei de la Noreia în care i-au zdrobit pe romani. Episodul migraţiei lor şi al jafurilor care au urmat este numit războiul cimbrilor (a durat peste 10 ani). La scurt timp după despărţirea lor de teutoni şi de ambroni, cimbrii au fost înfrânţi de romani.

Dispariţia cimbrilor

 După 7 ani de adânci frământări, teutonii şi ambronii s-au despărţit de cimbrii. Marius şi romanii i-au învins în timpul bătăliei de la Vercellae din 102. În 101 înainte de Christos, cei 65. 000 de luptători cimbri au ajuns în Italia şi s-au găsit în faţa a 10 legiuni romane conduse de Marius, învingătorul teutonilor. Trupele cimbrilor au fost decimate şi regele lor Boiorix a fost ucis. Conform zvonurilor, ultimii supravieţuitori, femei şi copii s-au sinucis în loc să prefere să devină sclavi. În realitate, Roma a făcut mai mulţi sclavi decât avea nevoie.

Bătălia de la Vercellae, pictură pe pânză de Giovanni Battista Tiepolo, 1725-29, Metropolitan Museum of Arts, sursă Wikipedia.

Unele lucrări vorbesc despre 140. 000 de persoane (însă sunt cifre neverificabile). Această masă de mână de lucru va fi însă unul din factorii explicativi a numeroase tulburări şi revolte, dintre care cea mai cunoscută este cea condusă de Spartacus.

În nord – estul Italiei sunt cunoscute câteva sate, aflate în Dolomiți (între Vicena şi Pordenone, pe colinele şi platourile înalte de la Asiago, Folgaria, Piancavallo şi Montello), pentru populaţia lor (chiar şi actuală) de cimbrii reputaţi a fi roşcaţi.

În timp ce coborau spre sud, 6.000 de luptători cimbri însărcinaţi cu protecţia bagajelor au fost lăsaţi să staţioneze în împrejurimile Namurului, în Belgia actuală, şi au dat naştere tribului atuatucilor.