Regele Menes, fondatorul primei dinastii din Egipt

Meny, mai cunoscut însă sub numele de Menes (în limba greacă) este considerat drept fondatorul primei dinastii thinite din Egipt (pe atunci, capitala

Marea Expediție celtică
Monumentul Nereidelor
Fascinanta civilizaţie a Elamului

Meny, mai cunoscut însă sub numele de Menes (în limba greacă) este considerat drept fondatorul primei dinastii thinite din Egipt (pe atunci, capitala țării).

Preotul egiptean Manethon din Sebennythos (care a trăit sub domnia lui Ptolomeu al II-lea)  spune că Menes (sau Narmer) era șeful unei confederații tribale thinite. El este probabil succesorul cuplului Scorpion II – Shesh I, din perioada predinastică a Egiptului antic și din dinastia zero sau a regelui mistic Ka (Sekhen), de la sfârșitul perioadei Nagada, care a locuit, se pare, la Nekhen (Hierakonopolis, supă greci), orașul unde era adorat zeul Horus.

Sursă Nekhen (Hierakonpolis), 31st century BC, Wikipedia.

Domnia lui Menes se pierde în negura timpului și în originea miturilor egiptene care îl fac primul om care a domnit peste Egipt după zeul Horus și semi-zei. Unii îl văd ca pe cel care a inspirat mitul lui Osiris.

Lista regală din Abydos îl consideră rege, fiind de asemenea citat de Diodor din Sicilia. A domnit șaizeci de ani!

S-a regăsit numele lui Menes pe o tăbliță a regelui Hor-Aha (Horus luptătorul), dar este poate un rege decedat onorat de succesorul său. Unele ipoteze dau rădăcina mn (care, înscrisă într-un serekh, formează numele acelui rege), semnificația fiind “Cel care stabilește”, în timp ce alți specialiști în egiptologie îi dau sensul “Cineva” .

Menes este primul faraon reprezentat, purtând coiful simbolul al unificării regatelor Egiptului de sus și de jos. Se pare că a adus o mare prosperitate țării. A creat fortărețe în regiunea Gaza și o a doua capitală la intersecția celor două țări din Memphis, care, cu This, de unde era originar, i-a permis să controleze mai bine țara Egiptului.

Domnia lui este situată în jurul anului 3150 î.e.n. Se pare că este primul care a purtat coroana dublă, pschent. Acest fapt va fi reînnoit în Memphis până în epoca greacă. Menes s-a căsătorit cu Neith-Hotep și cuplul a avut un copil, probabil succesorul său, pe nume Hor-Aha.

Legenda spune că regele Menes a fondat orașul Memphis în jurul anului 3000 înainte de Christos, care va fi capitala Egiptului pe tot parcursul Vechiului Imperiu, un oraș extrem de important de-a lungul istoriei egiptene aflat sub protecția zeului Ptah ( Cel care deschide), demiurgul Memphisului și patronul artizanilor.

Menes este îngropat în cimitirulde la Oumm El-Qaab din Abydos ( în egipteana veche Abdjou), în mormântul B17-B18, la 91 km nord-vest de Luxor, pe malul vestic al Nilului și mărginit de deșert.

COMMENTS