Zidul lui Antoninus

În anul 148, împăratul Antoninus Pius i-a ordonat senatorului roman din provincia Britania, Quintus Lollius Urbicus, să construiască un zid între Firth of Forth și Clyde (Scoția), care “a dublat” în nord fortificația (zidul lui Hadrian) deja construită de tatăl său adoptiv Hadrian. A fost însă distrus mai târziu de invaziile barbare ale picților care se aflau într-o regiune sălbatică (teritoriul Scoției de astăzi) la sfârșitul secolului al doilea, unde romanii nu au pus piciorul.

Romani (Antonine Guard Living History Society), paradă înaintea luptei cu picții, Callendar House, autor Amaldon, sursă foto Wikipedia.

Quintus Lollius Urbicus a fost numit guvernator al Britaniei în 138 de către noul împărat Antoninus Pius (fiul consulului Titus Aurelius Fulvus). Urbicus era fiul unui proprietar libian originar din Numidia (acum Algeria). Înainte de a veni în Britania, el a slujit în Iudeea în timpul revoltei lui Bar Kokhba (al doilea război iudeeo-roman) din 132-135, după care a slujit ca guvernator al Germaniei de Jos (provincia Germania inferioară a fost stabilită în anul 90 de împăratul Domițian în jurul văii fluviului Meuse, la vest de Rin (acolo unde se găsește azi Benelux).

Antonin s-a opus imediat politicii de menținere a pozițiilor predecesorului său, iar lui Urbicus i s-a ordonat să recupereze zonele joase deplasându-se spre nord. Între 139 și 140, a reconstruit fortul de la Coria și înainte de 142-143, a bătut monede de comemorare a victoriei în Britania. Prin urmare, este plauzibil ca Urbicus să fi început să reocupe sudul Scoției în jurul anului 141, aparent cu ajutorul Legiunii a II-a Augusta, creată de consulul Gaius Vibius Pansa Caetronianus în 43 î.e.n. (avea drept emblemă Capricornul, Pegasus și Marte) pentru Caius Octavius (viitorul împărat Cezar August). Numele ei spunea totul: “a doua legiune a lui August” sau “a doua augustă legiune”.

Asta l-a pus în situația să se confrunte cu mai multe triburi britanice (probabil inclusiv cu cele nordice), triburile care se aflau pe terenurile joase din Scoția, cum ar fi votadinii și selgovaeii din regiunile de frontieră scoțiene, și damnonii din Strathclyda. Toate aceste triburi ar fi putut avea la dispoziție un total de 16.500 de bărbați.

Se pare că Urbicus și-a planificat campania ofensivă de la Corbridge (un sat în Northumberland, la 26 km vest de Newcastle), a avansat spre nord mergând drept spre Firth of Forth. După ce și-a asigurat o cale pentru a permite realimentarea, trecerea oamenilor și a echipamentelor de-a lungul Dere Street (drum care lega York -Eboracum- de taberele romane răspândite de-a lungul zidului lui Hadrian și se prelungea până la zidul lui Antoninus), Urbicus și-a instalat cu siguranță un centru de aprovizionare la Carriden House, pentru a asigura depozitul de cereale și alte mărfuri, chiar înainte de a-i ataca pe damnoni.

Succesul a fost rapid și a început construcția unei noi frontiere (limes) între Firth of Forth și Firth of Clyde. Mai multe contingente dintr-o legiune britanică au participat la ridicarea noii bariere de turbă, așa cum este indicat printr-o inscripție descoperită în castrul de la Old Kilpatrick, unde se termină zidul antonin în parcursul său spre vest.

Astăzi, acest zid acoperit cu iarbă este ceea ce a mai rămas dintr-o linie defensivă formată din turbă de aproximativ 7 metri înălțime și care număra 19 forturi. A fost construit după 139 î.e.n. și se întindea pe 60 km. După terminarea apărării, este posibil ca Urbicus să fi fost interesat de al patrulea trib din Lowland (sau “pământurile de jos”), novantae (localizat în apropire de Galloway, în sud-vestul actualei Scoții și în Peninsula Dumfries). Triburile de la șes, prinse ca în cleștii între Zidul lui Hadrian la sud și această nouă fortificație romană, spre nord, în cele din urmă s-au unit împotriva Romei și au format o confederație cunoscut sub numele de Maeatae.

Zidul lui Antoninus lângă Bar Hill, autor PaulT, Gunther Tschuch, sursă foto Wikipedia.

Se pare că aceste triburi celtice s-au adunat ca urmare a tratatelor dintre Imperiul Roman și diferitele triburi de frontieră din anul 180, sub guvernarea lui Ulpius Marcellus. Un anume Virius Lupus ar fi fost obligat să cumpere pacea negociând cu Maeatae la sfârșitul secolului al doilea.