Regele vizigot Euric

Regele vizigot Euric, fiul lui Teodoric (care aparținea prestigioasei familii Balti despre care se spune că se trăgea direct din zeul scandinav al răz

Sangiban, regele alanilor federați care nu i-a trădat pe romani
Ildico, ultima soție a regelui hunilor, Attila
Cine sunt bulgarii?

Regele vizigot Euric, fiul lui Teodoric (care aparținea prestigioasei familii Balti despre care se spune că se trăgea direct din zeul scandinav al războiului Gaut, care înseamnă, probail,” got”, “vărsător de sămânță”, adică “bărbat”) s-a născut în jurul anului 420. Mama lui era Amalaberga, de origine ostrogotă.

După ce și-a asasinat fratele, pe Teodoric al II-lea, în anul 453, a urcat pe tronul regatului vizigoților. Din capitala regatului său, Toulouse, a trimis imediat ambasadori pentru a-și anunța aderarea la împăratul de Orient, Leon I (Flavius Valerius Leo Augustus), de origine tracă, cât și către regii suevi și vandali.

Regele vizigoților Euric, ulei pe pânză, cca 1855, muzeul Prado, sursă Wikipedia.

În acest timp, a primit mai mulți ambasadori, printre care pe cel de la Constantinopol și pe trimisul regelui Persiei. Euric era sprijinit de prefectul pretorian al Galiei, Arvand. O scrisoare de-a acestuia, interceptată de emisari romani, demonstrează dovada trădării sale față de Imperiul Roman, ceea ce i-a adus condamnarea la moarte.

Noul rege al vizigoților vorbea limba greacă, limba gotică și latina pe care o disprețuia și pretindea că o ignoră, cerând mereu interpreți în discuțiile sale cu ambasadorii romani.

Curtea sa este compusă din barbari, dar și din gallo-romani precum Séronat, prim-ministrul său, Léon, juristul său și purtătorul de cuvânt și curteni ca Lampridius. Chiar și în rândul militarilor de rang înalt existau membri ai fostei nobilimi senatoriale romane, cum ar fi ducele Namatius, Victor sau Vincent.

Reședința regală a lui Euric se afla la Landres (actualul oraș Aire-sur-l’Adour, regiunea Noua-Aquitania), un oraș foarte important în acea perioadă pentru amplasarea sa strategică.

Euric a integrat în regatul său un bastion roman, eparhia din Clermont, unde sfântul Caius Sollius Apollinaris Sidonius  tocmai fusese numit episcop. În 462, Narbonne a căzut, pentru două secole și jumătate, sub puterea vizigotă. În 466, Euric, care visa un imperiu în Spania, fondat pe distrugerea urmelor administrației romane și pe distrugerea completă a regatului suevilor, a trimis trupe în Peninsulă, cu ordinul ferm de a-i anihila definitiv pe romani și suevi. Popoarele din Galia și Spania, care suferiseră enorm de pe urma diferitelor dominații, nu au opus nicio rezistență în fața noilor năvălitori, vizigoții. Suevii au recunoscut în marea majoritate autoritatea învingătorilor germanici ai lui Euric.

În acest timp, Senorat a pregătit, în 469 și 470, armata goților, organizând trasee spre Auvergne. Puterea vizigoților îi îngrijora însă pe vecinii săi și împotriva ei s-a format rapid o coaliție.

Regele Euric și-a extins dominația până la fluviul Loire, după ce, în anul 469, în bătălia de la Déols i-a învins pe bretoni, conduși de regele lor Riothamus, care apoi s-a retras în Burgundia. Acesta din urmă fusese chemat de împăratul Anthemius în 468 sau 469 pentru a forma o coaliție împreună cu francii și forțele romane din Galia de Nord, aflate sub ordinele contelui Paul (Paulus), cunoscut în Istorie numai datorită unei mențiuni pe care a făcut-o istoricul episcop Grigorie din Tours în “Istoria francilor”, contra vizigoților din Aquitania care rupseseră foedus-ul, adică nu mai doreau să fie un popor federat și supus Imperiului Roman.

Coaliția formată în grabă reunea 12.000 de oameni (conform lui Iordanes), deciși să se opună lui Euric și să păstreze Aquitania în Imperiul Roman de Apus.

În 471, împăratul Anthemius a trimis în Galia o armată puternică condusă de propriul lui fiu Anthemiolus, însoțit de trei generali: Thorisarius, Everdingus și comes stabuli (conetabil) Hermianus. Dar a fost învinsă de forțele vizigote ale lui Euric în apropiere de Arles și toți cei patru conducători au fost uciși. A fost ultima expediție a unei trupe romane la nord de Alpi!

Doi ani mai târziu, vizigoții au cucerit Arles și Marsillia și amenințau chiar cu cu invadarea Italiei. În 474, pentru a se putea face făță asediilor neîntrerupte duse de vizigoți, Ecdicus a fost făcut patriciu și numit magister militium praesentalis (stăpânul milițiilor) de noul împărat Iulius Nepos (nepotul generalului Marcellinus și nepot prin alianță cu împărăteasa bizantină Verina, soția lui Leon I, împăratul Imperiului Roman de Orient). Dar presiunea exercitată de vizigoți era așa de mare încât, în 475, Nepos a consimțit să le cedeze Auvergne în schimbul retragerii lor din Provence.

În urma acestui eveniment, Ecdicus a fost rechemat în Italia și a fost înlocuit cu Flavius Oreste (tatăl lui a fost un notabil din Panonia, un anume Flavius Tatulus, de origine germanică) ca magistermilitium praesentalis. Oreste fusese trimis în 433 de împăratul Valentinian al III-lea ca secretar pe lîngă conducătorul hunilor, Attila, numit magister militium honoraire. Numai că, doi ani mai târziu, Attila a murit asasinat și Flavius Oreste a fost trimis în vest.

De la primele victorii, Euric l-a instalat pe ducele Victor în Auvergne, acesta fiind cel care a condus de fapt operațiunile militare din jurul orașului Clermont. Luptele au fost numeroase. În 475, după un asediu lung, Clermont a căzut în sfârșit (trădarea fiind descrisă ca rușinoasă de Sidoine Apollinaire), cu toată împotrivirea cumnatului său, patriciului arvern și senatorul roman Ecdicius (fiul împăratului Eparchus Avitus, aflat la curtea împăratului Anthemius). Rezistența celor doi conducători a fost înfrântă de vizigoți și acum Aquitania se afla în întregime în mâinile lui Euric: regatul vizigotic atingea vârful său în Galia, în detrimentul dominației romane reziduale.

Portretul lui Euric, regele vizigoților, sursă Wikipedia

Deși  regatul vizigot era acum imens, existau destui dușmani care doreau să-l jefuiască. Printre aceștia se numărau suevii, care au atacat în Spania teritorii controlate de goți. În replică, vizigoții au invadat Lusitania (Astorga) și Coimbra și-a pierdut apărarea în 473.

Conții Gauterit la Pamplona (capitala Navarrei, situată la 440 m înălțime) și Zaragoza (jefuită în 449 de regele suevilor, Rechiar), Heldefred și Vincent la Tarragona (în sudul Cataloniei) și pe coasta mediteraneană dominau clar o mare parte a Peninsulei Iberice.

Împăratul Anthemiol a trimis o armată de mercenari împotriva goților la Arles (acolo unde fiul său va fi ucis). Romanii au fugit, iar burgunzii, aliații lor se aflau în mare dificultate. În 475, chiar împăratul Nepos în persoană venise la Arles pentru a-i cere regelui vizigoților Euric să înceteze cuceririle sale. Dar acesta, după 476, a cucerit Marsilia și alte castele din regiune.

Vizigoții au capturat, în 476, aproape toată Spania după depunerea ultimului împărat roman al Imperiului Roman de Occident, Romulus Augustul (numit mai târziu Romulus Momyllus Augustulus) de patriciul Odoacru, fidel Senatului roman și împăratului Zenon de la Constantinopol, pentru care Romulus era unul dintre numeroșii uzurpatori din această epocă, care a realizat unitatea Imperiului în pofida slăbirii acestuia în Occident și a marcat începutul Evului Mediu.

Un rege arian ostil Bisericii, Euric a fost adesea în opoziție violentă față de Biserică și față de catolici, pe care i-a persecutat violent, distrugând multe biserici pe care le-a lăsat abandonate, exilând reprezentanții Bisericii prea influenți și prea ostili față de autoritatea sa. Totuși,  a organizat alegerile de noi episcopi ca postul de mitropolit la Bourges, în 471, unde votul nu a mai fost lăsat la alegerea adunării de episcopi.

Cu toate acestea, în orașul Arles, cucerit de trupele sale în 476 (sau 480), relațiile lui cu reprezentanții Bisericii nu au lăsat dovezi ale acestor acte de violență.

Regele vizigoților Euric a murit din cauze naturale, la Arles, se pare, după dispariția episcopului Léonce (care i-a succedat lui Ravennius) la sfârșitul anului 484. Pe tronul său a urcat Alaric, fiul său cel mai mare și legitim, născut din unirea sa cu nobila Ragnahilda (prințesă probabil vikingă ). De asemenea, a avut o fiică legitimă pe nume Evochilda.

Euric a fost unul dintre primii regi barbari care a pus legile orale ale poporului său în scris, în Codex Euricianus (între anii 460-470).

Codul lui Euric, sau codul Euricianus, este o colecție de obiceiuri vizigotice foarte inspirate de legea romană. Dreptul spaniol, la rândul său este foarte influențat de acesta. El a înlocuit edictul lui Teodoric al II-lea, fratele său mai mare.

Acest cod a fost însă curând înlocuit cu Breviarul lui Alaric, făcut și promulgat prin ordinul fiului său, Alaric al II-lea, în anul 506.

Câteva exemple de legi:

Pentru uciderea unui om cu vârsta cuprinsă între 20 si 50 de ani, ucigașul și familia lui vor trebui să plătească 300 de sou de aur;

Pentru uciderea unui bărbat de 65 de ani și peste, tariful este revizuit în jos: doar 100 de sou: estimarea oricărei practici pentru un popor de războinici.

COMMENTS