Iisus Christos și Edgar Cayce

Edgar Cayce este cel mai celebru medium american și, probabil, din Istorie. El intra în transă prin hipnoză și răspundea întrebărilor unui individ car

Rakshasa, demonii mitologiei hinduse
Omul – pasăre Garuda
Castele din India

Edgar Cayce este cel mai celebru medium american și, probabil, din Istorie. El intra în transă prin hipnoză și răspundea întrebărilor unui individ care apelase la el.

Edgar Cayce în 1910, sursă Wikipedia.

Aceste lecturi, care au făcut vâlvă în America, sugerau, la început, sănătatea fizică, apoi sfaturile s-au diversificat și a început să interpreteze vise, fenomene psihice, sănătate mintală, meditație, rugăciune, dezvoltarea spirituală, comerțul, despre viețile trecute și Atlantida, Iisus Christos și alte personaje celebre. Cayce a avut o mare influență asupra unor idei din curentului spiritual occidental New Age din secolul XX, deși a trăit înainte de apariția acestuia.

Cayce era de fapt un om foarte simplu, avea o culturală superficială, nu avea cunoștințe medicale dar era capabil, în stare de transă, să prescrie soluția medicală a oricărei boli.

Harul i-a venit la vârsta de cinci ani, după o boală care l-a făcut să intre într-o comă. În această stare, de pe pat, copilul i-ar fi dictat medicului, cu voce tare, cauza stării sale și tipul de medicamentație care ar fi trebuit aplicată. De atunci, într-o stare de „transă”misterioasă, Cayce a prescris un tratament pentru toți pacienții aduși la el.

Mai mult chiar, Edgar Cayce ar fi prezis ziua și ora morții sale, o boală incurabilă pe care nu a vrut însă să o desemneze. El a făcut lecturi și despre cel mai cunoscut om de pe planetă, Iisus Christos.

Urmând curentul Noua Gândire, Cayce îl distingea pe Iisus și starea lui Hristos. Pe scurt, Iisus ar fi avut un suflet ca orice persoană care s-a reîncarnat de multe ori (și a făcut multe greșeli). Starea lui Hristos este o stare pe care ar fi atins-o și la care toți oamenii pot aspira. Astfel, Cayce l-ar fi numit pe Isus „fratele mai mare”.

În poveștile prezentate de Edgar Cayce în lecturile sale privind încarnările anterioare ale lui Iisus, descoperim prezența unei figuri atlante numită „Amilius” și figuri biblice mai bine cunoscute: Adam, Enoh, Melhisedec, Iosif, Iosua, Asaf și Jeshua (citirile 3054-4, 5023-2, 364-7).

Referindu-se la viața secretă a Domnului nostru,Cayce îl descrie pe Iisus ca fiind un esenian (din perioada celui de-al Doilea Templu, secolul II î.e.n.) care a călătorit în India în tinerețe pentru a studia religiile orientale.

(Visited 62 times, 1 visits today)
Content Protection by DMCA.com

COMMENTS